shutterstock_122495920

Un copil nu e o povara

LLa fel ca și Gabriela, de când sunt însărcinată (aproape 2 luni de acum), tot citesc articole despre avort, despre copii, povestiri ale unor femei care au acceptat să facă avort.

De Crăciun anul trecut am plecat și eu în țară fericită că îmi voi vedea familia și pe vechiul meu prieten pe care nu încetasem să îl iubesc niciodată. Toată perioada cât am stat în țară am stat la el. Într-o seară, venind de la părinți mei mi-a zis că mă iubește enorm că nu vrea să mă piardă și că își dorește enorm să avem un copil.

I-am zis că și eu îl iubesc și că îmi doresc un copil, doar că îmi e frică că nu cumva să se schimbe și să nu mai vrea copilul. Dar el a zis că mă iubește și nu se va întâmpla niciodată asta. Pe 1 ianuarie am plecat din țară iar pe 6 ianuarie am aflat că sunt însărcinată. L-am sunat imediat să îi dau vestea pe care ne doream amândoi să o auzim. A fost fericit, la fel și eu. După câteva zile le-a zis părinților lui, iar aceștia s-au supărat tare și l-au îndemnat să îmi ceară să fac avort pe motiv că nu e momentul încă să avem copii. I-am zis mereu că nu fac, indiferent ce s-ar întâmplă. M-a susținut la început, dar după o perioadă a început să îmi zică că nu îl mai vrea, că putem avea mai târziu, că nu avem una, că nu aveam altă, că vrea un viitor, că vrea facultăți și multe chestii de genul. Într-un cuvânt, începuse să mă abandoneze. Am trecut printr-o perioadă de coșmar când nu știam ce să fac singură, departe de casă ,printre străini, plângeam și mă rugam.

Nu voiam să îmi omor propriul copil, voiam să fie doar un coșmar din care să mă trezesc și să fie bine. Sub presiunile lui și a mamei lui de 3 ori am zis că fac avort, dar de fiecare dată Dumnezeu mi-a oferit posibilități să nu fac avort. În urmă cu 2 săptămâni m-am hotărât. L-am sunat și i-am zis că nu fac avort și îmi păstrez copilul. La care mi-a zis că în cazul acesta nu vrea să știe de copil și nu mai vrea să știe nici de mine, pe el să nu îl implic în viață mea niciodată cu nimic! Acum încă mai sufăr, încă doare durerea care el a provocat-o în mine, dar pentru copilul meu care se va naște în maxim 7 luni vreau să merg mai departe și mă rog lui Dumnezeu să îmi dea sănătate și putere să aduc pe lume ceea ce în curând va deveni însăși viață mea.

Și la fel ca și Gabriela va spun, iubiți-va copii și nu faceți avort, nu vă gândiți ce o să faceți, cu ce o să-l creșteți, că nu puteți face școală, că nu o să mai fiți fericite, că lumea o să vorbească! Dumnezeu e mare și bun și nu ne lasă El pe noi. Iar dacă Dumnezeu vrea să fim fericite să putem face una, altă, ne va da și chiar cu un copil, care până la urmă nu e o povară, nu e un străin, e parte din noi.

Și nu mergeți pe teoria că dacă are o săptămână nu e un copil. E sufletul pe care Dumnezeu l-a pus în tine, iar trupul va lua înfățișare după suflet.

În sfârșit, în mai puțin de 7 luni voi fi mămică cu ajutorul lui Dumnezeu. Mă rog în fiecare seară să fie bine și știu și cred că Dumnezeu nu mă va lăsa.

Multă sănătate tuturor mămicilor din lume și Dumnezeu să vă lumineze minte și să vă dea putere să mergeți mai departe! Doamne ajută!

Elena

admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *