Avort. Dialog între raţiune şi conştiinţă

Din punct de vedere medical, câteva minute, din punct de vedere omenesc, toată viaţa, din punct de vedere duhovnicesc, o eternitate.

Să le luăm pe rând.

Din punct de vedere medical, indiferent că e vorba de metoda prin aspirare sau cea prin chiuretaj, totul durează până când fiecare bucăţică din corpul copilului tău este sfâşiată şi scoasă afară. Nici mai mult, nici mai puţin. Doctorii îşi fac treaba conştiincios, orice ar însemna asta. Asta e altă discuţie oricum.

Au trecut cele 15 -20 de minute. Timp în care poate ai auzit discuţii despre mâncare, cafea, copiii medicului sau ai asistentei, practic discuţii de birou, fiindcă oamenii sunt la serviciu, sunt atenţi la ceea ce fac dar există experienţă numită rutină aşa că e loc şi de mici bârfe.

Şi în timp ce eşti acolo pe masă îţi dai seama, cu o durere de nedescris, nu neapărat fizică deşi poate fi şi asta, dar psihică, că ceea ce se serveşte pe acea masă este copilul tău.

Este scos şi servit bucată cu bucată. Ai vrea să strigi să se oprească totul, dar nu poţi, oricum e prea târziu. În clipa aceea copilul tău poate că nu mai are cap, sau inimă, sau un membru. Şi aşa, pe masă fiind, începi şi plângi. Poate că o asistentă îţi va spune „nu mai plânge ca proasta, că se termină imediat!” sau dacă eşti la o clinică mai răsărită, unde ai dat bani buni poate ţi se spune „nu plânge iubita, imediat e gata!. De fapt te mint, nu e gata niciodată.

Ajungi în salon. Alte corpuri zac aruncate prin paturi. E o privelşte dezolantă. Cele mai multe plâng. Unele se fac că dorm.

Şi tot ce simţi de fapt, dincolo de plâns, de somn, de mirosul de sânge şi dezinfectant, de tot, e un gol. Nu ştiu cum să exprim golul, golul e un gol. Golul e o entitate.

Cred că aşa se simt cei care îşi pierd un picior prin amputare şi totuşi simt că îl au în continuare. Şi golul ăsta creşte. Încerci să uiţi dar din timp în timp te gândeşti în ce luna ai fi dacă nu ai fi făcut avort, apoi te gândeşti care ar fi data naşterii, apoi te gândeşti cum ar arăta, apoi cum ar fi prima zi de grădinita, de şcoală, şi timpul trece şi te gândesti cum ar fi fost la căsătoria copilului tău, cum ar fi fost copiii copilului tău nenăscut, fiindcă asta e altă idee. Copilul tău nu e doar un copil, în el sunt toţi urmaşii lui, nepoţii tăi, sigur, la asta nu te poţi gândi la 20 de ani, dar poţi admite chiar şi la 20 de ani că famiiile frumoase din reclamele de Crăciun sunt familiile numeroase, cu mulţi copii şi nepoţi .

Avortul continuă an după an. Nu se termină niciodată.

În ceea ce priveşte aspectul duhovnicesc, dacă te interesează, îl las pe seama preoţilor. Eu îţi spun doar atât. Ceea ce nu ai putut uita o viaţă, e greu de crezut că vei şterge prin trecerea la viaţa veşnică. Sunt pline Bisericile României de femei care îşi plâng avorturile pe care le-au făcut când erau de vârsta ta.

Aşa că răspunsul corect este-Avortul durează cel puţin toată viaţa.

admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *